Racheta potrivita
Cum sa va alegeti racheta de tenis potrivita.
Tenisul devine un sport din ce in ce mai practicat de cat mai multi oameni. Fie ca este vorba de amatori sau profesionisti, pentru a-l practica si unii si ceilalti au nevoie de o racheta de tenis. Chiar dacă nu iti propui sa devii nr.1 in ATP, pentru toti, primul pas in tenis va incepe tot cu o racheta in mana.
Pentru a alege corect racheta de tenis potrivită pentru tine trebuie să ai în vedere mai multe aspecte legate atât de racheta în sine, cât şi despre modul în care joci tenis.
Rachetele pentru începători
Rachetele cu un cadru alungit şi cu o suprafaţă mai mare a racordajului sunt destinate în principal începătorilor, dar şi celor care preferă un joc tehnic, în locul unuia în forţă. În aceste cazuri, serviciul este mai slab din punct de vedere al forţei, însă este mai precis şi este caracterizat de execuţii de fineţe. De asemenea, trebuie ţinut cont şi de faptul că pe suprafaţa racordajului există o zonă extinsă de presiune optimă care permite mingiilor sa urmeze traiectoria dorită.
Dacă mingea atinge racordajul în apropierea cadrului, trebuie să ştim că este posibil ca aceasta să devieze de la direcţia pe care jucătorul a dorit să o traseze, deci o suprafata mare a racordajului este mai iertatoare decat una mai mica. Acest tip de rachete au mânerele lungi pentru o priză dublă (cu ambele mâini), pentru loviturile de rever sau pentru forehand. Acest tip de mânere sunt folosite şi de rachete speciale pentru juniori, care au o mobilitate scăzută pentru braţe, iar unghiurile de lovire sunt limitate.
Balansul rachetei este foarte important pentru că acesta reprezintă distanţa măsurată dinspre mânerul rachetei, până la centrul de greutate. De reţinut este faptul că mijlocul rachetei nu corespunde întotdeauna cu centrul de greutate. Distanţa dintre centrul de greutate şi mijlocul rachetei se măsoară în puncte, iar un punct reprezintă aproximativ 0.3 centimetri (un punct= 1 inch).
Rachete pentru amatori şi semi profesionişti
Ideal pentru jocul de tip serviciu voleu, rapid, în forţă, cu servicii puternice, uneori agresive, recomandăm rachetele care au cadrul rotunjit, scurt, cu o suprafaţă mai mică a racordajului. Aceste rachete sunt ideale pentru bărbaţi sau persoane înalte.
În acest caz, zona de presiune este mai restrânsă, regăsindu-se de această dată în centrul racordajului. Din această cauză, loviturile jucătorului trebuie să fie foarte precise datorită faptului că mingea poate devia foarte uşor de la traiectoria dorită.
De această dată, mânerul este scurt, pentru o priză simplă (cu o singură mână), mobilitatea este mai mare, iar unghiurile de lovire numeroase. În ceea ce priveşte racordajul, este de preferat să fie din fibră de oţel învelită într-o folie subţire din plastic special. Cel din plastic este de evitat, pentru că se rupe foarte uşor.
Greutatea şi lungimea rachetei
O altă caracteristică foarte importantă în alegerea rachetei este greutatea acesteia. În mod normal, o rachetă de tenis are o valoare uzuală între 220 de grame şi 340 de grame. Rachetele usoare sunt mânuite într-un mod foarte facil, însă nu conferă nici putere şi nici control asupra jocului. Cele grele dau putere, însă necesită o pregătire serioasă pentru a putea fi folosite în mod corect.
Ca şi informaţie, rachetele din lemn cu care s-a jucat până în anii 80, Maxply Dunlop sau Slazenger aveau 400 de grame şi nu erau deloc confortabile. Majoritatea firmelor de top însă, produc rachete de tenis din fibre de carbon sau alte materiale compozite, deoarce sunt mai uşoare.
Lungimea rachetelor variază între 43 şi 76 de centimetri. Desigur, lungimile mai mici le întâlnim în cazul copiilor, în timp ce lungimea normală a unei rachete este de aproximativ 68 de centimetri. De regulă, rachetele până în 68 de centimetri sunt rachete comerciale, pentru începători sau amatori, fără a fi fabricate din materiale sofisticate, preţurile acestora nefiind foarte ridicate din această cauză.
Mărimea suprafeţei capului rachetei joacă şi ea un rol foarte important, aceasta variind de la 22, la 30 de centimetri. În funcţie de aceste măsuri, ne putem da seama care este controlul rachetei asupra loviturii. Valoarea maximă dă viteză mai mare mingei sau, aşa cum spun producătorii de rachete, mai multă putere. Rachetele cu cap mare sunt recomandate jucătorilor cu mişcări scurte sau persoanelor care au avut probleme legate de durerile de cot (epicondilită).
Materialul din care este construită rama este o caracteristică importantă a rachetei de tenis. Din acest motiv, este bine de ştiut că există mai multe tipuri: rama plată (aşa numita constant beam sau flat beam) care este tipică rachetelor cu suprafaţa capului mică, în consecinţă, este o ramă care nu oferă forţă, ci control. Opusul ramei plate este rama aerodinamică dual taper, întâlnită în cazul rachetelor cu traiectorie lungă a mingei. Acest tip de ramă îi ajută foarte mult pe cei care au mişcări cu amplitudine redusa.
În mare parte, rachetele comerciale, pentru începători sau amatori au ramă aerodinamică. În unele cataloage găsiţi pentru fiecare rachetă mişcarea necesară pentru a obţine maximum de satisfacţie pentru o lovitură. Din această perspectivă, mişcările sunt împărţite în: mişcări scurte (sunt recomandate rachete cu cap mare şi ramă aerodinamică, cu greutate in cap); mişcari medii şi mişcări lungi (rachetă cu ramă constantă).
Racordajul este foarte important în ceea ce priveşte racheta, însă acesta se poate regla cu ajutorul unor aparate speciale cu greutăţi; cu cât fibra rezistă la o greutate mai mare si este intainsa catre valoarea maxima suportata cu atât viteza mingei va fi mai mare.
Câte corzi are o rachetă?
Dacă doriţi cât mai multe informaţii despre racheta pe care urmează să o achiziţionaţi, veţi constata că găsiţi numeroase informaţii, inclusiv despre numărul de corzi pe care le are, dar şi tensiunea la care se racordează ulterior racheta. De regulă, rachetele de tenis au 19 sau 20 e corzi pe orizontală şi 16 sau 18 corzi de pe verticală.
De cele mai multe ori, atunci când vă cumpăraţi o rachetă, aceasta prezinta o tensiune minimă sau maximă, cu care se racordează. Tensiunea de racordare care trebuie folosita este dependentă de mulţi factori, în funcţie de: suprafaţa de joc, mingiile folosite, tipul de joc al posesorului rachetei, precum şi temperatura la care se joacă sau umiditatea.
Bineinteles, pentru un joc profesionist, vom schimba tipul si valoarea de strangere a racordajului de la un turenu la altul, in timp ce pentru amatori, stabiliarea unei valori de racordare ce se potriveste stilului de joc in general este ideala (recomandam din acest punct de vedere o tensiune medie intre cea maxima si cea minima).
Care este diferenţa dintre rachetele comerciale şi cele de performanţă?
Diferenţa este dată de materialele pe baza cărora sunt construite şi, implicit, tehnologia de fabricaţie. Cele din composite de aluminiu, fibră de sticlă, în combinaţie cu fibra de grafit sunt mai accesibile la preţ. Mai pretenţioase sunt cele din fibră de grafit în combinatie cu kevlar sau cu titaniu. Ideea este de a conferi rachetei elesticitate pentru a nu se rupe a nu se rupe la contactele dure cu mingea sau cu solul şi reducerea vibraţiilor, atât de neplăcute oricărui cot de jucător oferind in acelasi timp suficienta rigiditate pentru a imprima mingii o viteza si o acceleratie cat mai mare. În ceea ce priveşte mărcile, aveţi la dispoziţie o gamă largă de producători: Head, Wilson, Fisher, Yonnex (în special rachete pentru femei), Prince, Dunlop, Slazenger, etc.
